- marți, 15 iulie 2008

Inland Empire

''that makes no sense..''

Un film despre un film. O femeie hipnotizata care face tot ce i se spune. Apoi un cadru cu niste oameni-iepuri, spund niste replici banale, rasete in fundal, apoi intuneric. O actrita ,o vizita ciudata, o batrana zicand ceva de ''o crima brutala, o casatorie, un sot inselat..un film interesant..'' La un moment dat ajungi sa crezi ca intelegi despre ce e vorba. Actrita cu pricina primeste un rol principal intr-un film. Ajung sa filmeze primele cadre, totul pare clar. Filmeaza, se pare, un remake. Un film care nu a putut fi terminat, se povesteste, din cauza unui blestem. Actorii principali au fost omorati. (Intre timp un interogatoriu cu femeia din primul cadru, bulversata, vorbind de un barbat care a hipnotizat-o..despre o crima pe care o va savarsi, cu o surubelnita-gata spun prea multe deja..) Filmarile continua.Subiectul pare destul de banal.Un barbat casatorit isi inseala nevasta cu o alta femeie. Nu mai sti care cadru face parte din filmul propriu-zis, si care din filmul pe care il fac ei in jocul lor. (La un moment dat, sotul actritei il ameninta pe actorul cu care joaca ea, de teama sa nu fie inselat cu el.) Scene color,dar cu lumina slaba alterneaza cu scene alb-negru. Fetele personajelor filmate de aproape. Nici o scena de groaza, dar tensiunea e creata de emotiile transmise prin intermediul fetei, a privirii, a miscarii buzelor..
Coloana sonora destul de enervanta, pentru a sublinia tensiunea, dar la un moment dat, tacere. Am crezut ca am pus pe ''mute'' din , si am dat mai tare..si mai tare..nimic..apoi urla tanti cat o tin corzile vocale, de nu stiam de unde sa dau mai incet :))
Scene in care totul e nemiscat, senzatia ca esti la teatru defapt.. n-am mai vazut un film in care actorii sa para atat de ''umani'' , poate si datorita faptului ca atat de multe cadre se axeaza doar pe fatza lor. E obositor si ciudat. Povesti care se intrepatrund. Foarte natural si fara nici o legatura cu ce a pornit, o crima. Crezi k e reala, atat de reala cat poate fi o crima sau orice altceva intr-un film, dar mai apoi realizezi ca face parte dintr-un film la care se uita un personaj din filmul propriu-zis. Fata care plangea la inceput. Scena cu oamenii-iepuri din nou, de data asta intr-o lumina rosie si apasatoare. Din nou actorii.. si cand te astepti sa descoperi o legatura, cat de mica intre tot ce se petrece acolo, lucrurile se complica si mai tare..
Dupa vreo o ora jumate, o camera in care niste actrite frustrate isi dezvaluie una-alta, apoi danseaza, ca un ritual al unor vrajitoare, pe o piesa pe care nu ma asteptam sa o gasesc in filmul asta ''do the locomotion'' (nu stiu cine o canta, dar la un moment dat o canta si Kylie Minogue, dar in film e o varianta mai veche a piesei)
Predomina cate o culoare timp de cateva minute, chiar daca senele nu au legatura una cu alta, apoi culoare se schimba. ,Perdele rosii, telefon rosu, sange, haine..etc.. Scene care se repeta. Nu inteleg inca de ce..
Indiferent de ce se intampla, e semiintuneric.
Iepurii aia enervanti revin din cand in cand, si, in loc de coloana sonora, sau chiar ca si coloana sonora, rasetele alea ciudate si sonerie de telefon..
In fine..filmul tine 02:52:20 si ma va prinde noaptea si furtuna pana sa inteleg despre ce e vorba,da noh..sper sa merite :)

by the way, regizat de David Lynch

Niciun comentariu: