- luni, 19 ianuarie 2009

2005

Mi-s foarte foarte dragi cainii nostri, si mi-e si mai drag motanul Sirtaki, dar nu atat de tare cum imi erau Zuby si Phoenix.
Mi-s dragi nu numai ei cu ochisorii si nasucul lor, ci si 'epoca'' pe care o reprezinta.
Zuby, catelul pe care ni l-a dat tata cand am venit acasa de la Borsec, cred ca in vacanta de dupa clasa 1-a, si Phoenix, pisica pe care am luat-o de la o vecina, dupa ce ne-au dispartut cei 3 pui de pisica pe care ii fatase nu demult pisica pe care o aveam atunci, cred ca Nigromanta. Imi pare rau ca nu am mai multe poze cu ei.
Poza asta a fost facuta cu 4 ani in urma, si chiar daca nu s-ar observa schimbari foarte evidente, daca as face acum o poza din acelasi unghi, multe s-au schimbat de atunci. Cine stie pe unde e acum Phoenix..
Cu 4 ani in urma, Sandu era in primul an de facultate, eu inca la liceu, Mesu si Ariel erau mai micuti, pe Fox nu il aveam inca si nici nu visam ca vom avea asa o jucarie de catel, Matu avea doar 5 ani, si mi se parea ca e batran, desi abea in ultimii doi ani s-a lenevit, si mai mult doarme, dar tot se bucura nespus cand ne vede in curte, cand venim acasa, de fiecare data cand e ''miscare'' pe afara..
In 2005 trecuse deja perioada in care, an de an, aveam si pui de pisica, si ne fata si cateaua chiar si de doua ori pe an si uneori aveam norocul sa mai crestem cate o progenitura de câine, cu burtica mare, caraghioasa, dar foarte draguta. Chiar daca se incheiase deja pe atunci epoca aia, era inca foarte foarte vie memoria ei. An de an ne era plin podul bucatariei de vara de pui de pisica, si cand fatau doua pisici de odata, isi puneau puii in comun, cum a facut odata Mâru cu Tzâru, si Nigromanta cu Phoenix, cativa ani mai tarziu. Stiam ca nu putem sa ii pastram pe toti cei mici, dar cand venea vremea sa ii ''impartim'' pe la cei doritori, era destul de greu sa ma despart de ei, desi nu vroiam sa arat asta.
Si pentru ca tata gasea tot felul de nume inspirate pentru ei, chiar daca aveam destui pui de pisica, tot nu erau de ajuns sa impartim toate numele, asa ca unii, mai norocosi, au primit chiar mai multe nume (cel mai lung pe care il tin minte a fost Don Motorola i Colona ibn Meteora del Prohab fon Bâldâbac con Bâzdâc)
In anii mai ''norocosi''( cel putin pentru mine, care nu puteam decât sa ma bucur ), aveam si puiuti de caine, nimic nu e mai dragut si mai plin de viata decat un pui de câine. Curtea era plina de animale, alergau si ne intampinau veseli, abea incapeau cu totii la poarta cand ajungeam acasa de la scoala.. Se fugareau si se mârâiau cand se deranja unul pe altul de la mâncare, dar tot timpul adormeau impreuna, la usa casei, ghemuiti unul in altul, cu pisicile tolanite peste caini, ca pe covor.
Perioada aia a trecut. Acum cei 4 caini , Matu, Mesulam, Ariel si Fox inveselesc casa, si, in locul ''ciurdei '' de pisici , a ramas doar motanul negru, Sirtaki, cu care de fiecare data cand ma intalnesc prin gradina, sau cand ma gaseste pe terasa, are grija sa mi se planga de toate necazurile lui, cu cel mai plangacios '''miau'' de care este el in stare.


Niciun comentariu: