- sâmbătă, 20 iunie 2009

''Morarul care urla la luna'' (Arto Paasilinna)



Am terminat ''Morarul care urla la luna'' (Arto Paasilinna)
Mi-a placut foarte mult atmosfera satului finlandez, chiar daca plin de oameni snobi si caraghiosi, mi-a placut personajul postasului beat,dar incredibil de cinstit, care imi aduce aminte de cainele meu Zuby, care pazea bidonul cu resturi de mancare( nu de Mesu, care chiar daca pazeste si el din cand in cand cate ceva, haine, pantofi sau jucarii , o face nu din dorinta de a le manca, ci strict din dorinta de a le pazi) .
Padurea plina de afine, si râul plin de pesti, moara vopsita in rosu si câinele care s-a inhaitat cu lupul, femeia de servici rea de gura de la casa de nebuni, pusa la punct de nebunele pe care ''le-a scos din sarite'' , fugarul de razboi care s-a ''refugiat'' la casa de nebuni, dandu-se smintit, timp de 10 ani, ca sa scape de inchisoare, implicat si el in tot felul de peripetii pe care le veti afla pe parcursul romanului.
Mi-a placut mult finalul, cand intr-un fel sau altul, fiecare si-a primit rasplata. Scena in care comisarul rural de poliţie si medicul pescuiau la copcă în lacul Reutu, cand au fost atacati de lup si de cainele politistului, fiind nevoiti sa se refugieze intr-un pin acoperit cu chiciura, unde unuia i-a inghetat nasul, celuilat mana. Sau cand '' Cumătră Siponen cea grasă ca o scroafă'' , baba cea mai lenesa din sat, care se dadea paralitica, a fost atacata de aceeasi lup :
''Devenind din ce în ce mai evlavioasă, cumătră Siponen începu să meargă săptămânal la bise­rică. Pretindea în continuare că ar fi paralizată. De aceea, în fiecare duminică, rândaşul Launola înhăma calul la sanie. Tot el o purta pe braţe de la sanie până în biserică, întinsă pe banca din primul rând, cumătră Siponen ocupa locul a cinci enoriaşi, l-l cedau cu plăcere bietei femei, care nu putea să se mişte. Intr-o zi, pe când traversa râul îngheţat Kemi, echipajul, ce se îndrepta spre biserică, fu atacat de un lup costeliv şi de un ogar zbârlit. Calul se smuci, rupând hulubele, sania se răsturnă, iar rândaşul reuşi să se salveze, sărind pe spinarea armăsarului jugănit. Cumătră Siponen cea grasă ca o scroafă, rostogolită în xăpadă, nu avu de ales si o rupse la fugă pe picioarele ei scurte până la casa podarului. Altfel n-ar fi scăpat cu viaţă din colţii agresorilor îmblăniţi. Urmele lăsate pe gheaţa râului Kemi de biata femeie paralitică stârniră sentimente unanime de preţuire, mai cu seamă printre amatorii sporturilor de iarnă.''

Si cel mai mult mi-a placut tonul serios cu care autorul relateaza toate aceste peripetii, tesute in jurul morarului care obisnuia, din cand in cand, sa urle la luna.


Mai multe despre roman, aici

Un comentariu:

wikilife spunea...

Am citit si eu romanul si am ramas cu aceeasi impresie placuta. Mi-a placut scena din clopotnita bisericii. :))