- luni, 24 mai 2010

Cheile Turzii




















Dupa aproape trei saptamani de ploi, ''am prins'' o zi senina, si am vizitat Cheile Turzii, care se afla la aprox 7 km de Turda, avand o lungime de 2900 m si o inaltime a peretilor de pana la 300m.
Pozele nu reusesc sa redea decat o mica parte din senzatiile de la fata locului: stanci inalte si abrupte, creste ascutite, turnuri de piatra si peste 100 de specii de plante si animale, (usturoiul salbatic, acvila de stanca). Zona este plina de oameni, cataratori, parapantisti si turisti, cea mai mare parte dintre ei unguri.
Am trecut prin defileu, si la intoarcere pe munte. Prima impresie a fost ca nu mai vreau sa merg niciodata acolo, fiind nascuta intr-un oras de campie, unde cea mai mare denivelare o reprezinta gropile din strazi, dar dupa inca cativa pasi mi-am dat seama ca oricat de greu ar fi, merita efortul.
La Salina din Turda am ajuns tarziu, fara sa stim ca se inchide la ora 3, sau 3 jumate.

Locurile astea mi-au adus aminte de Selitruc si Vadul Crisului, vizitate cu mama si cu tata cand eram mai mica. Atunci ne-am oprit langa rau si am facut baie, am adunat pietre si le-am dus acasa, unele dintre ele mai sunt si acum prin curte, la Satu Mare. Din reflex, la intoarcere ma asteptam sa fie plin de vanzatori de lebenita pe marginea drumului, cum era cand ne intorceam din excursiile cu mama si cu tata, vara, dar mai e mult pana la sezonul lebenitei.

6 comentarii:

Monica Olteanu spunea...

f fain:)

ce frumoase sunt pozele:)

ma bucur ca ati ajuns pe acolo;))

sper sa ajung si eu vreodata:P

mihaizzz spunea...

mai mult decat frumos ... imaginile chiar redau "o mare parte" din frumusetile zonei contrar celor scrise de tine !

sunt convins ca si cel ce a facut pozele se pricepe !

mi-am trecut Cheile Turzii la "de vizitat" .

numai bine.

iulia spunea...

Ma bucur ca am reusit sa va fac pofta sa vizitati Cheile Turzii. Drumetie placuta!

Praf de Stele spunea...

Foarte frumoase locurile ! As vrea sa ajung vreodata sa le vad si eu ! Cred ca ati avut o zi de vis si relaxanta .

iulia spunea...

A fost foarte frumos.
Sapatamana viitoare trecem prin Deva, si poate vom vizita si cetatea de acolo, nu am fost niciodata :)

Brindusa spunea...

Hey, ma bucur ca ne-ai vizitat frumusetile locale. Sper sa ajungi inapoi sa vezi si salina, ca merita.