- joi, 12 august 2010

Javier Marias

''A te naste depinde de o miscare intamplatoare, de o fraza spusa de un necunoscut in celalalt capat al lumii, de interpretarea unui gest, de o mana pe umar si de o soapta care s-ar fi putut sa nu fie soptita. Fiecare pas facut si fiecare cuvant rostit de orice om in orice imprejurare (cand ezita sau cand e convins, cand e sincer sau cand minte) au consecinte inimaginabile care-l afecteaza pe cel pe care nu-l cunoaste, pe cel care nu s-a nascut sau nu stie ca va trebui sa ne suporte, si devin in adevaratul sens al cuvantului o problema de viata si de moarte atatea vieti si atatea morti isi au enigmatica obarsie in ceea ce nimeni nu observa si nimeni nu-si aminteste, in berea pe care ne-am hotarat sa o bem dupa ce-am stat pe ganduri daca avem timp, in buna dispozitie care ne-a facut sa ne aratam simpatici cu cel care tocmai ne-a fost prezentat, fara sa stim ca numai cu cateva clipe inainte strigase la cineva sau facuse rau cuiva, in tortul pe care ne orpim sa-l cumparam mergand la pranz sa mancam la parintii nostrii acasa, si pe care pana la urma nu-l mai cumparam, in dorul de a auzi o voce chiar daca nu ne-ar pasa prea mult ce avea sa spuna, in telefonul hazardat pe care l-am dat cu acest scop, in dorinta noastra de a ramane acasa pe care nu am indeplinit-o.
A pleca, a vorbi, si a face, a te misca, a privi si a auzi si a fi vazuti constituie pentru noi un risc permanent, nici macar daca ne inchidem in casa si daca tacem si stam linistiti aceasta nu ne salveaza de urmari, de situatiile logice si inevitabile, de ceea ce azi e iminent si era cu totul neasteptat acum aproape un an, sau acum patru, sau chiar o suta de ani.''

Citatul este din romanul lui Javier Marias, Inima atat de alba, primul roman pe care l-am citit de acest autor. Cei care nu isi pot permite sa cumpere cartea, o pot gasi aici: LINK. Imi place foarte mult stilul autorului, fiecare pagina este fascinanta si dinamica. Am continuat cu romanele Maine in batalie sa te gandesti la mine, Barbatul sentimental si volumul de nuvele Cand eram muritor.
Javier Marias este un scriitor spaniol, nascut in 20 septembrie 1951 in Madrid.
Maine in batalie sa te gandesti la mine este de departe cea mai captivanta carte pe care am citit-o in ultima vreme, comparabila doar cu romanele lui Haruki Murakami, chiar daca foarte diferite prin stilul de a scrie si subiectele abordate.
O intalnire de dragoste ratata, moartea misterioasa a unei femei chiar in bratele naratorului, cautarea unui sens al acestei enigma - iata in mare tema romanului... intreaga ta viata se poate schimba intr-un moment fara ca tu s-o stii....iti continui existenta netulburat fara sa-ti dai seama ca o cunostinta, un prieten, sau chiar propria ta sotie nu mai este, te gandesti la ei ca si cum ar fi; ce faceai oare in momentul in care ei isi dadeau ultima suflare, cand priveau pentru ultima data lumina sau intunericul, cand iti rosteau pentru ultima data numele, care a fost ultimul lor gand, ultima lor dorinta? Amanam decizii, lucruri, mereu avem impresia ca mai este timp, amanam pe mai tarziu, saptamana viitoare, luna viitoare, anul viitor... cand nici macar clipa ce se scurge in umbra nu o putem controla.
Un roman tulburator, despre decizii marunte care pot schimba mersul vietii, despre faptul ca prin orice am face, chiar daca nu facem nimic, influentam viata celorlalti pe tot parcusul vietii noastre si chiar si dupa moarte. Il recomand oricui si regret ca traim intr-o tara in care tot mai putini oameni isi mai permit sa cumpere carti, iar cei care si-ar permite, prefera sa cumpere posete decat carti.

Volumul Cand eram muritor contine 12 nuvele, una dintre ele am regasit-o in romanul Inima atat de alba (In calatorie de nunta). Cea mai remarcabila nuvela este ''Cand eram muritor'', care daca s-ar introduce si la noi ca si lectura obligatorie in scoli, probabil ca ar ajuta multa lume sa inteleaga cat de importante sunt toate faptele si deciziile noastre, si cat de trecator e totul.

''Detaliile, iata ce este mai rau, fiindca reprezentarea a ceea ce am trait si care ne-a marcat foarte putin pe cand eram muritori apare acum cu aceasta trasatura oribila: ca totul are o semnificatie si o greutate: cuvintele spuse cu usurinta si gesturile mecanice, dupa-amiezile copilariei pe care le vedem acumulandus-e, defiland una dupa alta, individualizate, efortul unei vieti intregi- se ajunge la o rutina care poate sa niveleze zilele si noptile- este de fapt zadarnic, si fiecare zi, fiecare noapte revine cu o precizie si o singularitate excesiva, intr-un grad de realitate nepotrivit cu starea noastra, care nu mai cunoaste ceea ce este tactil. Totul este cpncret si excesiv, si e un supliciu sa suporti sirul repetitiilor, fiindca blestemul consta in a ne aminti totul, minutele fiecarei ore din fiecare zi a vietii, zilele de plictiseala si zilele de lucru si zilele de bucurie, zilele de studiu si de necaz si de ticalosie si de vis, dar si zilele de asteptare, care sunt cele mai numeroase. Dar am spus ca asta este cel mai rau fiindca exista ceva si mai sfasietor, si acesta este faptul ca acum nu imi amintesc doar ceea ce am vazut, am auzit sau am stiut pe vremea cand eram muritor, dar mi le amintesc in intregime, adica incluzand ceea ce nu vedeam, nu stiam si nu intelegeam atunci, ceea ce nu era la indemana mea, dar ma afecta, pe mine sau pe cei care rau importanti pentru mine si care imi dadeau forma pe care o aveam. De acum inainte descoperim magnitudinea lucrurilor pe care le intuim tot mai clar pe masura ce devenim adulti. Nu cunoastem decat un fragment din ceea ce ni se intampla, si atunci cand credem ca putem explica sau putem sa ne amintim ce s-a intamplat intr-o anumita zi, ne lipsesc prea multe date, ne lipsesc intentiile celuilalt si motivul impulsurilor lui, ne lispeste ceea ce este ascuns: vedem aparand fiintele care ne sunt apropiate, ca niste actori care ies dintr-o data in fata unei cortine de teatru, fara sa stim ce au facut in secunda precedenta, cand nu erau in fata noastra. Ne lipsesc si faptele la care nu am fost martori, si conversatiile pe care nu le-am auzit, cele care se poarta in spatele nostru si ne mentioneaza, sau ne critica, sau ne judeca, sau ne condamna.''

Niciun comentariu: