- joi, 30 septembrie 2010

Informatii despre vreme

Vom trai intr-o lume mai buna cand oamenii vor intelege lucrurile simple si le vor invata si copiilor lor. Cand vor intelege ca trecerile de pietoni au tocmai rolul de a trece strada, pentru a nu traversa aiurea prin alte locuri, cand vor intelege ca regulile de circulatie exista pentru a evita accidentele, ca nu e bine sa urce beti la volan, pentru ca in cele din urma tot vor lovi pe cineva, cand vor sti sa faca diferenta dintre ce au nevoie, si de ce cred ca au nevoie, doar ca ca sa ii irite sau impresioneze pe altii.
Cand vor intelege ca isi irosesc viata daca se zbat sa fie admirati pentru ambalaj, pentru ca parerea celorlatli conteaza atat de putin incat nu merita sa isi consume o buna parte din viata incercand sa impresioneze pe cineva. Cand vor intelege ca oamenii de calitate nu sunt cei care se uita la eticheta blugilor interlocutorului, ci la felul de a fi al persoanei care poarta blugii respectivi.
Cand vor intelege ca nu merita sa iti cumperi un Land Rover de zeci de mii de euro, pentru a-l folosi doar la o plimbare pana la magazinul de posete sau de farduri.
Cand vor intelege ca o discutie despre idei valoreaza de mii de ori mai mult decat o discutie despre persoane. Cand vor intelege ca viata particulara a pseudo-vedetelor le priveste doar pe ele, si nu merita sa mai dai si bani sa auzi care cu cine si unde si de ce..
Cand vor intelege ca e mai usor sa previi decat sa tratezi.
Cand vor intelege cat de trecatoare sunt toate si cat de subreda e viata si cat de multe sanse sunt sa iesi dimineata din casa cat se poate de viu si vesel, si sa nu te mai intorci niciodata la fel de intreg sau de viu.
Cand vor intelege ca lumea se prabuseste si se recladeste de mai multe ori pe parcursul unei vieti. Si ca totul este omenesc si suportabil.
Cand vor intelege ca lauda este un lucru inutil. Cel care se simte stapan pe sine si constient de realizarile sale, nu mai simte nevoia sa se laude sau sa se impacheteze pentru a fi admirat.
Mai trebuie sa invatam sa intelegem sa respectam lucrurile intime. Credinta e un lucru intim, care nu priveste pe nimeni altcineva. In ce cred eu si de ce. In ce crezi tu. Eu nu incerc sa te conving, tu nu incerci sa ma convingi. Eu nu te judec, tu nu ma judeci. Si daca ma judeci, sa fii sanatos. Nu ma afecteaza cu absolut nimic.
Sa invatam sa fim mai buni de dragul de a fi buni, nu de frica unor pedepse divine.
Sa ne comportam cu altii asa cum am vrea sa se comporte ei cu noi.
Sa nu avem asteptari mari de la oameni, stiind ca suntem o specie egoista si cu porniri rautacioase.
Sa ne respectam si ajutam parintii si pe cei dragi cat timp ei sunt in viata, pentru ca florile la mormant nu mai incalzesc pe nimeni.
Sa intelegem ca un caine nu e cu nimic mai prejos decat un om. Atat ca el nu poate sa injure sau sa protesteze prea eficient.
Sa inteleaga cei care se ocupa de asta ca puscaria ar trebui sa fie un loc de reeducare, nu un loc in care brutele sa devina si mai inumane decat la intrarea acolo.
Sa intelegem cu totii ca vara e cald si iarna e frig si oricat ne-am plange in legatura cu asta, altceva decat o baie racoritaore sau o pereche de manusi calduroase nu rezolva asta.
Sa mai intelegem, mai ales eu, ca se poate trai la fel de bine si daca ploua, si daca ninge, si daca ne topim de cladura, pentru ca solutii sunt la problemele astea. Nu e mare lucru sa ai o umbrela la tine si sa nu te lasi doborat de o zi ploiasa.
Si sa intelgem ca suntem muritori. Cat se poate de muritori si picam ca mustele.

Un comentariu:

Monica spunea...

mi-a placut articolul asta


mult de tot


profund

>:D<