- vineri, 30 noiembrie 2012

Colonia vesela

Ceva din temelia acestei lumi este profund gresit. Nimic nu merge cum trebuie, desi, teoretic pare usor sa facem lumea asta un loc frumos si pasnic: sa isi vada fiecare de viata si de familia lui, sa iubim si sa ocrotim animalele, sa crestem flori, sa plantam pomi, daca nu putem sa ii ajutam pe ceilalti macar sa nu le facem rau, si alte maruntisuri care ne-ar face viata infinit mai frumoasa.
Cred ca fundatia unei vieti bune este familia, fiecare sa aiba familia lui, sa aiba o locuinta si o sursa sigura de venit, pentru ca atunci cand vii dintr-o familie unita ai mai multa incredere in tine si infrunti mai usor greutatile care apar. In schimb, in loc sa se incurajeze ideea de familie, se incurajeaza si se promoveaza tot mai mult anomaliile, si chiar daca in intimitate face fiecare ce doreste, de ce este nevoie de parada cu anomaliile fiecaruia?
Exista tot mai multe familii dezbinate, tot mai multi oameni nu doresc sa isi intemeieze o familie, sau nu au posibilitati financiare de a face asta, chiar daca isi doresc. O lume fara familii, doar cu indivizi singuratici si egoisti pare mai sumbra decat insasi descrierea iadului.
Am impresia ca lumea a fost creeata ca un loc unde desi ar incapea mult bine, este tot mai mult rau, oamenii isi fac rau unii altora, distrug natura, chinuie animalele, nu mai stiu ce vor, se comporta ca si cum nu ar avea suflet, decat un senzor care le tot zice ca vor lucruri fara de care ar fi neimpliniti. Asta inseamna societate de consum?
Ne transformam din subiect in obiect, nu mai avem o viziune, interesele sunt de moment, confundam societatea de consum cu prosperitatea.
Prosperitatea inseamna capacitatea noastra de a ne elibera de munca repetitiva, pentru a avea cat mai mult timp pentru sine, pentru familie, pentru viata spirituala, pentru dimensiunea culturala a existentei noastre. 
Societatea de consum este opusul societatii prospere, pentru ca face tot posibilul sa ne ia timpul prin toate mijloacele de care dispune. Ne creeaza nevoi fictive, pentru care muncim pana la epuizare, ne oferim timpul pe altarul profitului, credem ca avem nevoie de produsele pe care vor sa ni le vanda, muncim si cumparam, cumparam si aruncam, cumparam din nou si adormim cu gandul la ce nu am putut cumpara, sau cu gandul ca altii cumpara mai multe decat noi.
Si intr-o zi ne trezim ca personajul din poveste ''mancat bine, baut bine, dimineata sculat mort''. Murim fara sa ne punem intrebarea de ce ne-am nascut, crezand din tot sufletul nostru pustiit ca rostul nostru pe lume a fost sa ne vindem timpul si cu banii obtinuti sa ne cumparam mici bucurii perisabile care sa ne manance putinul timp liber ramas.
Sistemul putred in care ne-am nascut are nevoie de consumatori, suntem educati in spiritul consumului, iar producatorii nu se adapteaza in functie de nevoile noastre ci noi suntem ajustati pentru a satisface nevoile producatorilor.
Si in acest decor oamenii devin tot mai meschini si mai inspaimantatori. E dezolant sa vezi cat de usor ar fi sa facem locul asta mai frumos si mai pasnic, dar ca cei care iau deciziile nu vor asta.
Pamantul e o colonie trista, un experiment pe care nu il inteleg.




Niciun comentariu: