- marți, 4 martie 2014

Realismul magic de zi cu zi

Pentru ca lucrurile să fie mai suportabile, e bine din când în când să îți privești viața detașat, ca și cum ai fi doar spectator. Fără să judeci, fără să pui la suflet, doar ca observator al evenimentelor și al  propriilor reacții. Viața nu numai că devine mai suportabilă așa, dar pare și mai interesantă. 
Să fii împăcat cu propriile decizii, cu greșelile și cu drumurile care aparent nu au dus niciunde, să fii împăcat cu oamenii din jur și cu nebuniile lor, să te trezești dimineața cu speranța că azi poți fi mai bun decât ieri, este mai magic decât magia însăși. 
Prietenul nostru mort în anul în care tatăl meu împlinea un anișor, Albert Einstein, spunea că Îţi poţi trăi viaţa doar în două moduri. Sau crezi că nu există magie, sau crezi că totul e magie.
Vreau să cred că totul e magie. Tot ce s-a întâmplat până acum și tot ce urmează până în clipa morții. 
Chiar dacă locul în care trăim și visăm nu se numește Macondo (locul magic închipuit de Garcia Marquez în romanul Un veac de singurătate) toți avem Macondoul nostru unde ne pierdem în vise nebunești și delirante sau în experimente si magii fără sorți de izbândă.
Și până să murim de tot, murim puțin câte puțin odată cu oamenii dragi care mor, odată cu cei pe care îi lăsăm noi în urmă fără să le spunem cât de mult a însemnat îmbrățișarea lor, odată cu ușile pe care nu le deschidem de teamă, ne ciopârțesc puțin și regretele pentru ce am făcut și pentru ce nu am făcut și uite așa ne plimbăm- mozaic de temeri și regrete și bucurii și dor și vise. 
Defapt vroiam să vă mulțumesc, vouă, prietenii mei imaginari care mă vizitați aici sau cu care ne intersectăm în real life, pentru tot. Vă doresc o primăvară caldă, oameni și mai calzi și amintiri frumoase. 


Niciun comentariu: