- vineri, 3 aprilie 2015

Every hour has it's end

În ultima perioadă vremea este foarte ciudată, într-o clipă ninge cu fulgi mari ca în cele mai albe ierni, după câteva minute iese soarele, apoi începe ploaia și suflă vîntul puternic și tot așa. De fiecare dată când îmi ridic privirea de la calculator, e altă vreme afară. 
Lângă clădirea în care lucrez este de cîteva zile o baltă mare de apă, adunată de la atâtea precipitații și dimineața și seara când trec pe lăngă ea arată ca o mare tulbure, plină de valuri, de la vântul nebun.  Cât de frumoasă era perioada în care făceam bărcuțe de hârtie și le lăsam să navigheze pe bălțile ploilor copilăriei...
Absolut totul este doar temporar și chiar dacă unele ore par să fie puse pe slow motion, totul trece și realitățile care par de neclintit se schimbă ca și cum nici nu ar fi fost vreodată.
Îmi este dor de perioada în care eram acasă la tata și sărbătoream Paștile, chiar dacă nu în sensul cel mai credincios al evenimentului, ci mai ales de dragul tradiției. Mai demult în perioada asta a anului vremea era destul de plăcută, paltoanele erau deja puse înapoi în dulap iar afară atmosfera era călduță și veselă.
Dimineața culegeam frunzulițe pentru decorarea ouălor roșii - încă nu se găseau ouă gata colorate în supermarketuri, mai ales că nici nu erau supermarketuri în Satu Mare cu vreo 15 ani în urmă - așa că ouăle se vopseau frumos acasă, cu coji de ceapă roșie și frunzulițe adunate în grădină.
Și ca să fie bucuria dublă, 'țineam' și Paștele catolic și cel ortodox, nu din motive de religie, naționalitate sau alte detalii de genul acesta, mai degrabă pentru a marca festiv venirea primăverii.
Îmi plac tradițiile cu care m-am obișnuit de acasă, îmi dau senzația de apartenență la ceva, iar faptul că de câțiva ani nu am mai sărbătorit nimic înafară de revelion îmi dă senzația neplăcută de dezrădăcinare.
Ce să facem, credem că mai este timp, ne lăsăm înghițiți de agitație și de nebunia din jur, iar timpul face ce știe el mai bine, trece.

Niciun comentariu: