- vineri, 11 septembrie 2015

Protecție solară

Ideea de vara mergem la mare nu mi s-a părut niciodată interesantă,  marea e într-adevăr fascinantă, dar gândul să mă delectez cu minunăția asta alături de alte câteva sute/mii de persoane înghesuite pe mal, prosop lângă prosop, colăcel lângă colăcel - la propriu și la figurat - nu m-a făcut să mă înscriu pe lista ahtiaților de concediu la mare. 
Vara nu, dar toamna asta am făcut un scurt popas la Marea Neagră unde contrastul dintre nou și vechi, stațiuni în paragină și construcții noi este debusolant. Vara e mai greu să găsești aici o plajă liniștită, neinfestată de muzică la maxim și tarabe cu chinezării colorate, dar toamna sarcina e destul de ușoară. 
Atmosfera e post-apocaliptică: plajele aproape goale - ici colo câte un rătăcit pe o pătură și câțiva plimbăreți visători ce se țin de mână să nu îi separe vreun val mai năstrușnic, tarabe părăsite, baruri cu zăvorul pus, umbreluțe sub care nu se adăpostește nimeni. Resturile unei lumi apuse, fețe triste bântuind haotic pe mal și câțiva vânzători ambulanți cu rămășite de porumb fiert din lunga vară fierbinte. 
E perioada ideală pentru concediu la mare. Liniștea e atât de faină, păcat că nu se poate îmbutelia și lua la pachet acasă. Sunetul valurilor și plaja aproape goală creează un calm absolut în jur. 
Dimineata la 6 jumate nu e nimeni pe plajă să pândească răsăritul, seara când se lasă întunericul nu e nimeni să urmărească valurile cum distrug castelele de nisip construite peste zi. 
Din păcate nu cunosc adjective suficiente să descriu cât de faină e toamna la mare. Chiar dacă unele peisaje se încadrează perfect în filmele tragice dar geniale ale lui Emir Kusturica, chiar dacă te mai împiedici în cioburi de sticlă și mucuri de țigară uitate acolo de afumații verii, marea e mare, fie ca e pe tărmurile Italiei, ale Greciei, sau aici la noi ăștia din lumea a treia. E valabilă și expresia omul sfințește locul - dar dacă omul dacă e în haită° nu mai sfințește nici pe dracu - așa că aici locul e sfințit by default cu condiția să nu fie omul în cantități prea mari. 
(°omul în haită nu mai înseamnă nimic ca individ, ci haita însăși devine o entitate, care împrumută intelegența celui mai idiot din haită).
Ce poate fi mai frumos decât liniștea...


Niciun comentariu: