- luni, 30 noiembrie 2015

Mini cu Sempervivum

Cea mai micuță grădină pe care am făcut-o până acum. Rețeta e simplă : se ia cel mai mic recipient transparent pe care îl aveți în casă (sau pe raftul din supermarket) - eu am găsit suporturi (suporți sau suporturi? ) pentru lumânări, din sticlă colorată.
Pereții recipientului se clădesc cu pietricele și resturi de scoici, în partea de jos se așează un strat subțire de calcar spart, pentru drenaj, iar mijlocul se umple cu pământ. Dacă nu aveți la îndemână pământ bun atunci puteți face un amestec de pămînt cu coji de ouă mărunțite, un strop de cărbune activ și pam pam - pământul bun e gata.
Când avem la dispoziție un recipient așa de micuț, alegerea plantelor se va răstrânge puțin. Cycasul de un metru jumate' nu îl putem îndesa aici, așa că trebuie să avem în vedere lista cu plante de talie mică, plante care nu necesită substrat mult.
Din ce putem alege? Soiuri de cactuși de talie mică și plante suculente.
Eu am pus ochii pe câteva soiuri de Echeveria ( Blue Curls și Violet Queen ), dar proviziile mele de suculente nu conțin aceste plante așa că am pornit în expediție după ele. Prima dată online - nicio șansă, apoi fizic în florării.

-Echeveria aveți?
-Ăăăă.. nu știu...ăăăă..
-Seamănă cu Sempervivum, dar mănunchiul de frunze este mai mare...
-Ăăăă...nu știu exact..știți..avem ceva, dar nu verde, ci cu sclipici..

Și îmi arată tanti câteva ghivece - de Echeveria într-adevăr, dar nu Blue Curls ci Doris (care arată mai degrabă a Sempervivum, puțin mai păros). Plantele astea erau îmbibate în spray colorat, sclipicios și ca masacrul să fie complet, aveau înfipte și câteva steluțe și fulgi de nea. La doar 12 lei, mi-a spus tanti cu un zâmbet victorios pe fată, că descoperise planta pe care am cerut-o.

Cam ăsta e motivul pentru care în poză apar totuși plăntuțe de Sempervivum, nu de Echeveria.

Niciun comentariu: