- sâmbătă, 31 decembrie 2016

Inca un sfarsit de an

“Bad things will happen and good things too. Your life will be full of surprises. Miracles happen only where there has been suffering. So taste your grief to the fullest. Don’t try and press it down. Don’t hide from it. Don’t escape. It is life too. It is truth. But it will pass and time will put a strange honey in the bitterness. That’s the way life goes.” (Ben Okri)
Cam asa a fost anul asta, 2016. Sau daca ma gandesc mai bine, toti anii care au trecut. Am plans, am ras, am citit, am pictat si s-a sfarsit inca un an.
Recitesc ce am scris in aceasta perioada, in 2014, cat de altfel e totul fata de atunci, dar intr-un mod neasteptat, parca m-am linistit. Nu stiu daca mi-am gasit locul in lume, dar parca nici nu il mai caut cu atata disperare.
Sunt bine.
Inchei anul cu un compot de visine si cu romanul Casa cu sapte frontoane (Nathaniel Hawthorne), o poveste minunata, pe care recomand sa o cititi cand aveti timp la dispozitie, deoarece e greu de lasat din mana.
Anul acesta a murit Zizi, catelusa de la Satu Mare, care a hotarat singura in 2010 sa se mute la mama acasa. Din trio-ul din poza mai traieste doar Vudulica, nascut in 12 aprilie 2010. Matu a murit in 2014, in luna in care s-a si nascut cu 14 ani in urma, in mai. Inca traia tata si a spus ca l-a tinut in brate si a stat cu el cand a murit.
Lui Vudu i s-a alaturat o haita intreaga de pisici si o catelusa noua, Lili Otcarina.
La Satu Mare totul e altfel decand nu mai e tata. Biblioteca si gradina a ramas fara suflet.
Daca ar fi trait, ar fi aprins o lumanare pentru bunica, pe care a pierdut-o intr-o noapte de 31 decembrie. Acum lumarile ard pentru amandoi.
Sper ca sunteti bine, toti cei care cititi sau nu cititi aceste randuri, va amintiti de lucrurile cu adevar importante si ii faceti pe cei de langa voi sa simta ca ii iubiti.
In loc de Sarbatori Fericite si La multi ani, va doresc ani linistiti, colorati, sa aveti timp sa fiti alaturi de oamenii dragi voua, rabdare cu ceilalti, timp si inspiratie pentru pasiunile voastre si multe, multe flori. Cui nu ii plac florile? :)



Niciun comentariu: