- duminică, 31 decembrie 2017

Revelioane de demult

Tata a fost un personaj fascinant, un om de o inteligenta iesita din comun, care era perceput de cei din jur ca un om glumet, vesel, bine dispus, chiar prietenos.
Pentru noi, copiii lui, era o figura destul de severa, ne era frica de el cand eram mici, dar teama a ramas si mai tarziu, daca ma suna, si suna rar, ingheta sangele in mine.
L-am admirat si l-am iubit si toata copilaria telul meu era sa il fac sa fie mandru de mine si sa nu il deranjez - cand venea acasa de la servici intra in biblioteca si datoria noastra era sa facem liniste.
Am doua amintiri cu tata cand si-a permis sa se prosteasca cu noi, prima data cand eram destul de mici, cat sa incapem doi pe o sanie, tin minte ca era zapada mare mare, cum nu au mai fost demult, si ne tragea cu sania pe strada noastra si din cand in cand facea curbe periculoase de saream amandoi, cu fratele meu, de pe sanie si radea toata lumea- am ajuns in casa uzi pana la oase, si uimiti ca 'tata s-a prostit cu noi'.
Cealalta amintire e de mai tarziu, aparuse piese 'Daca ploaia s-ar opri' a celor de la Cargo, uneori vara ascultam seara muzica in fata bucatariei de vara, dar destul de incet, sa nu il deranjam pe tata. A iesit din casa si ne-am cam speriat, dar defapt iesise sa ne spuna sa dam muzica mai tare, lucru ce se intampla tot foarte rar, fie la Goran Bregovic, fie la Phoenix.
Am dat muzica tare, cred ca tare tare defapt si i-a placut, cred ca am ascultat piesa impreuna o ora si ne-a promis ca daca vin cei de la Cargus la Satu Mare, vine cu noi la concert, ceea ce parea incredibil-nu mergea cu noi niciunde. Cei de la Cargus au venit vara urmatoare,dar tata nu a venit pana la urma.
Nu ii placeau sarbatorile, nu ii placea sa isi aniverseze ziua de nastere si ii displacea in  mod special Craciunul si revelionul, desi de cateva ori au organizat cu mama petreceri acasa, unde mama era stresata sa nu il supere pe tata cu ceva, iar tata injura cu patos artificiile si petardele -  cainii nostri erau ingroziti si nu ii mai puteai scoate din casa de frica bubuielilor.
Bunica a murit intr-o noapte de revelion si de fiecare data tata se retragea in biblioteca, sa aprinda o lumanare, repeta de multe ori ca ii e dor de mama lui. La scurt timp dupa miezul noptii se retragea de tot in camera lui, cumva ne simteam prost sa fim bine dispusi si asteptam sa treaca odata.
A dus cu el o tristete ascunsa pe care noi o intuiam, iar ceilalti nici nu o banuiau.
Cititor insetat, profesor iubit de elevii sai, medic respectat, iubea mai presus de orice cartile, brazii, amintirile din Timisoara unde a fost student si a facut armata si o anume Ileana- despre care am auzit vag de cateva ori, dar cu un dor ciudat, talentat la desen si pictura - a fost un personaj mai degraba potrivit intr-un roman suprarealist, decat in lumea reala.
A murit intr-o zi cumplit de rece de februarie, perfect lucid pana in ultima clipa, si-a descris procesul mortii pana la final, ca si cum ar fi fost povestitor, nu actor principal.
Daca ar trai, ar fi trist in seara de Revelion, dar constientizez acum, dupa ceva vreme, ca ar fi trist oricum, fie ca e sarbatoare, fie ca e zi obisnuita.
Ce povara ai dus,tu, biet suflet, pe lumea asta?
Daca as crede in continuitatea sufletului, as spera ca acum e bine, e linistit acolo unde este si s-a reintalnit cu bunica, pe care o iubea mult si care ii lipsea zi de zi negresit.
As spera ca a gasit raspunsurile pe care le cauta, mi-l imaginez intr-o gradina plina de brazi, de iasomie si clematite, de sclipeti si lalele, liliac si menta parfumata, sta la o masa frumoasa de lemn si citeste, cu catelul  Zuby la picioare si pisica lui draga, Smarula in brate.
Linistit, zambitor, poate cu fratii si lui cu prietenii din copilarie pe care ii iubea si au murit la fel de tineri, cu Amalia Rodriguez cantand 'Una casa portuguesa'  in surdina.
Mi-e dor de el si invat sa accept ca lucrurile au fost asa cum au fost, asta a fost viata noastra, fiecare se straduieste sa fie fericit in felul lui.
La multi ani la toata lumea, ani linistiti si frumosi. Viata este atat de scurta, copiii cresc repede si nu uita nimic.
Tristetile se vindeca daca le lasati sa se vindece.

Niciun comentariu: